În limba greacă numele original al Imperiului Bizantin era Romagna (Romania).
După cucerirea Constantinopolului, capitala Imperiului Bizantin, grandioasa Biserică Ortodoxă Sfânta Sofia a fost transformată de turci în moschee.
Potrivit indicaţiei unanime a izvoarelor, jefuirea oraşului, aşa cum promisese Mehmed soldaţilor, a durat trei zile şi trei nopţi. Populaţia a fost masacrată fără milă. Bisericile, în frunte cu Sf. Sofia şi mânăstirile, cu toată bogăţia lor, au fost jefuite şi profanate; proprietăţile private au fost prădate. În acele zile nefaste a pierit un mare număr de capodopere ale spiritului uman. Cărţile au fost aruncate în foc sau rupte în bucăţi, călcate în picioare sau vândute pe un preţ de nimic. Potrivit mărturiei lui Ducas, un număr enorm de cărţi au fost încărcate în căruţe şi risipite în diferite regiuni; un mare număr de cărţi, lucrările lui Aristotel şi Platon, scrieri teologice şi multe altele erau vândute pentru o monedă de aur; ferecăturile din aur şi argint care împodobeau Evangheliile au fost smulse şi Evangheliile însele au fost vândute sau aruncate; toate sfintele icoane au fost aruncate în foc si turcii mâncau carne fiartă pe acest rug.
Totuşi, unii savanţi- de pildă, F. Uspenski, cred că
“turcii în 1453 au acţionat cu mai multă blândeţe şi umanitate decât cruciaţii care au cucerit Constantinopolul în 1204.”O tradiţie creştină populară relatează că, în momentul apariţiei turcilor în Sf. Sofia, se celebra [Sfânta] Liturghie; când preotul care ţinea în mâini Sfintele Taine i-a văzut pe musulmani îmbulzindu-se în biserică, zidul altarului s-a deschis ca prin minune în faţa lui, el a pătruns şi s-a făcut nevăzut ; când Constantinopolul va trece din nou în mâinile creştinilor, preotul va ieşi din zid şi va continua Liturghia.
Sursa: Război întru Cuvânt
Foarte multe profeţii ne dau speranţe că măreţul Constantinopol (actual Istanbul) va reveni creştinilor într-o bună zi. O asemenea profeție a fost făcută de Cuviosul Paisie Aghioritul.
Omilia parintelui Teodor Zisis despre caderea Constantinopolului si panerezia ecumenista (Catedrala din Constanta).
DE CE A CAZUT CONSTANTINOPOLUL?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu